Astăzi vă vom delecta cu încă un episod despre Oţelul anilor ’90, dar de această dată vom rememora aventura echipei noastre dragi în Cupa Balcanică, o competiţie defunctă care însă a însemnat pentru „oţelari” încă o ocazie de a-şi demonstra valoare indiscutabilă, de această dată în faţa unor echipe din alte campionate ale Europei.

După cele 5 victorii consecutive prin care Oţelul urcase până pe locul 3 al Diviziei A, au urmat două deplasări grele pentru elevii lui Ion Moldovan. Prima din ele în fieful lui Tata Jean, adică la Bistriţa. Meciul a fost dominat de la un capăt la altul de Gloria (8-1 şuturi la poartă, 6-1 cornere în favoarea bistriţenilor). Ai noştri s-au apărat în marea majoritate a timpului, dar în cele din urmă Gloria a înscris golul izbăvitor prin Viorel Moldovan în min.74. De notat că defensiva Oţelului n-a putut beneficia de serviciile experimentatului Anghelinei, care a fost suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Şirul victoriilor a continuat şi în etapa a 9-a, de această dată în detrimental celor de la A.S.A. Târgu Mureş, echipă ce făcuse deja în acea ediţie de campionat, până la ora meciului cu gălăţenii, “victime” cu state vechi în Divizia A. Atât lipsa unor titulari incontestabili al primului 11, dar mai ales lipsa de experienţă a tinerilor din lotul echipei a făcut ca meciul să fie unul cu cântec pentru ai noştri care au tremurat până spre final pentru cele 2 puncte puse în joc, pe deplin meritate de altfel prin prisma efortului depus. Oţelul continua să urce spre locurile din frunte ale diviziei spre satisfacţia suporterilor atât de pătimaşi…

Jumătatea turului Diviziei A, etapa a 9-a: Oţelul locul 4, 11 puncte, 5 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri, golaveraj 10-9 întâlneşte pe A.S.A Târgu Mureş, locul 12, 7 puncte, 3 victorii, 1 egal, 4 înfrângeri.

Duminică după-amiază, vreme însorită şi peste 11 000 de spectatori în tribunele stadionului “Dunărea” la partida dintre Oţelul şi A.S.A.. Oţelul s-a prezentat la primul fluier al arbitrului în formula: Stamate - Gelu Popescu, Anghelinei, Budacă, Tofan, Maleş (min 77 Nicoară), Nedelcearu, Tănase, Ion Viorel, Ragea, Profir (min 79 Caşuba). O formulă din care lipseau 3 jucători de bază: Călugăru, Chebac, Bedreagă, toţi trei nevoiţi să stea pe tuşă pentru cumulul de cartonaşe galbene. De aici şi justificatele temeri în evoluţia favoriţilor ştiind că A.S.A avea la activ victorii asupra Stelei, pe teren propriu şi Rapidului la Bucureşti.

Etapa cu numărul opt punea în faţa echipei noastre pe Dacia Unirea Brăila, astfel rivalitatea acerbă dintre cele două echipe, cluburi, oraşe, urmând să se dispute şi în primul eşalon fotbalistic al ţării.

O partidă splendidă, încheiată cu o victorie infinit mai frumoasă prin prisma faptului că era întreprinsă chiar în fieful brăilenilor, după ce aceştia conduseseră la pauză cu 1 la 0, dându-le astfel numărului mare de suporteri gălăţeni prezenţi la meci ocazia să jubileze şi să-şi manifeste bucuria chiar în faţa eternilor rivali, un sentiment extrem de satisfăcător. Vă lăsăm în continuare să savuraţi rândurile ce urmează...

Şi uite aşa vine şi etapa a 7-a, când ai noştri aveau să-şi măsoare forţele cu cei de la Rapid Bucureşti, astfel rezultând un joc spectaculos, aprig disputat care avea să se încheie bine în ultimă instanţă pentru elevii lui Ion Moldovan. Gălăţenii aveau să câştige, prefaţând oarecum memorabilele partide Oţelul - Rapid şi Rapid - Oţelul, partide mereu încinse, cu multe goluri, răsturnări spectaculoase de scor, victorii magnifice, dar şi înfrângeri usturătoare care însă au avut darul de a apropia echipa şi mai mult de adevăraţii şi pătimaşii suporteri gălăţeni.

Tradiţia se păstrează şi în etapa a 7-a a primului eşalon fotbalistic, astfel că Oţelul Galaţi locul 6, 7 puncte, 3 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri, golaveraj 5-6, întâlneşte o nouă vecină de clasament, Rapid Bucureşti locul 7, 6 puncte, 3 victorii, 0 egaluri, 3 înfrângeri, golaveraj 6-6.

Peste 10 000 gălăţeni au venit pe stadionul “Dunărea” pentru a-şi încuraja favoriţii în meciul contra giuleştenilor. Întâlnirea a fost una extrem de interesantă, punctată cu destule faze de fotbal plăcut care a încins la propriu spectatorii aflaţi în tribune. Fotbaliştii de la Oţelul au prins o zi fastă, au acoperit toate zonele terenului, şi-au dominat copios adversarul majoritatea timpului, trimiţându-l deseori în corzi. În aceste condiţii n-a surprins pe nimeni faptul că la un moment dat tabela de marcaj înregistra un neverosimil 3-0 pentru fotbaliştii de la malul Dunării.

După o serie de ocazii ratate, în minutul 29, Tănase este găsit în colţul careului mare, înaintează câţiva paşi cu mingea la picior şi din unghi, înscrie pe lângă portarul Toader: 1-0 ! Peste numai 5 minute acelaşi Tănase se află într-o poziţie identică, însă mingea şutată de el ”muşcă” rădăcina barei şi iese în aut de poartă. Pe finalul primei reprize ambele echipe au câte o situaţie bună de a marca: Bealcu trimite sub bară, dar Călugăru se întinde şi respinge spectaculos, apoi Anghelinei execută o lovitură liberă care este respinsă în corner de portarul giuleştean.

Continuăm relatările despre naşterea unei mari echipe, chiar dacă unii dintre cititorii noştri au strâmbat din nas la citirea acestor articole, astfel încât ne simţim nevoiţi să dăm câteva explicaţii. Remarcile făcute la adresa unor echipe ca F.C. Vaslui sau Unirea Urziceni nu se doreau în niciun caz a fi “înţepături” ieftine şi maliţioase, ci pur şi simplu expunerea unui adevăr până la urma urmei, pentru că aceste două echipe, sunt exponatele fotbalului modern din toate punctele de vedere. Ce înseamnă asta? Adică echipe apărute de nici un deceniu, care însă prin investiţii majore au reuşit să domine fotbalul de primă ligă al României. Nimic rău până aici din moment ce ei au finanţele necesare pentru a avea astfel de performanţe, însă acestor formaţii le lipseşte cu desăvârşire tradiţia şi cum banii nu-s chiar întotdeauna cei mai importanţi e bine să apreciem şi să respectăm tradiţiile, aşa puţine câte ne-au mai rămas, altfel riscăm să ne pierdem cu totul identitatea.

De ce să amintim despre Oţelul 1991? Pentru că OŢELUL, fie că unii vor s-o admită sau nu, ARE TRADIŢIE, PENTRU CĂ OŢELUL A ÎNVINS MAREA JUVENTUS, PENTRU CĂ OŢELUL MULŢI ANI LA RAND A FOST SINGURA ECHIPĂ DIN ŢARĂ CARE A PUTUT FACE FAŢĂ CU BRIO FORMAŢIILOR BUCUREŞTENE, învingându-le de multe ori fără drept de apel (a da! a oprit hegemonia Stelei chiar la ea acasă, atunci când Steaua chiar domina autoritar divizia), PENTRU CĂ ANI LA RÂND NOI AM FOST CAMPIOANA PROVINCIEI, PENTRU CĂ ANI LA RÂND LA GALAŢI CINE VENEA NU PLECA CU MAI PUŢIN DE 2 GOLURI ÎNCASATE, PENTRU CĂ OŢELUL A OBŢINUT DOUĂ CALIFICĂRI CONSECUTIVE ÎN CUPA UEFA CÂND NU SE INVESTEAU SUMELE DE ACUM, CU JUCĂTORI AUTOHTONI, CU GĂLĂŢENI, PENTRU CĂ OŢELUL MERITĂ TOATĂ DRAGOSTEA, ADMIRAŢIA ŞI TRUDA NOASTRĂ PENTRU A O FACE CÂT MAI CUNOSCUTĂ TUTUROR MAI ALES GĂLĂŢENILOR, si argumentele pot continua.

Revenind la subiectul propriu-zis, etapa a 6-a a primei divizii de fotbal, ca şi în runda precedentă Oţelul ocupa locul 10, cu 2 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri, golaveraj 3-6 şi întâlnea tot o vecină de clasament, F.C Braşov - locul 9, 2 victorii, 1 egal şi 2 înfrângeri, golaveraj 8-8. Un meci, în care, nici cei mai optimişti suporteri gălăţeni nu ar fi îndrăznit să pronosticheze victoria Oţelului la poalele Tâmpei.

Etapa a V-a a Diviziei A de fotbal, se întâlneau două vecine de clasament, Oţelul - locul 12, 4 puncte şi F.C. Argeş Piteşti locul 13, 3 puncte. Această etapă a fost una a rezultatelor de egalitate, mai mult de jumătate din partide încheindu-se cu remize; excepţie nu a făcut nici partida de la Galaţi, cu toate că, rezultatul nu reflectă situaţia de pe teren.

Fotbaliştii de la malul Dunării încep bine meciul şi au o ocazie chiar în primul minut, urmată de o lovitură liberă în minutul 2, dar tabela de marcaj nu suferă nici o modificare. În minutul 12, Ion Viorel scapă singur, şutează din unghi, însă balonul nu reuşeşte să prindă colţul lung al porţii piteştene. Mai irosesc ocazii bune de a marca Tofan şi Chebac, după care soseşte minutul 27, Ion Viorel este faultat dincolo de linia careului de 16 metri, dar arbitrul bucureştean Dan Petrescu mută lovitura în afara suprafeţei de pedeapsă. Profir îşi potriveşte mingea, şutează şi 1-0 ! Din păcate, bucuria nu ţine prea mult, doar 4 minute, pentru că în minutul 31 ai noştri pierd un balon în apropierea careului, Ceauşu interceptează, mai face câţiva paşi şi şutează sub transversală restabilind egalitatea 1-1. Repriza se încheie cu o ratare a lui Ion Viorel în minutul 40, astfel că, după primele 45 de minute, tabela de marcaj arăta 1-1.

Scorul înregistrat la pauză va dăinui până la fluierul final al meciului, cu toată risipa de energie din repriza secundă. Oţelul a dominat autoritar această parte a meciului (8-1 raportul cornerelor reprizei secunde). Cea mai clară ocazie, a părţii a doua, a avut-o Ragea în minutul 73, care după ce a driblat tot, inclusiv pe portarul Ciurea, a şutat, însă mingea trimisă de el a întâlnit bara. În rest, poate fi remarcat travaliul lui Ion Viorel (care a coborât deseori în propriul teren pentru a primi baloane utile), dar şi lipsa de inspiraţie a lui Maleş, care a irosit cu nonşalanţă cel puţin 3-4 situaţii bune, cărora le putea găsi o altă rezolvare.

Cu excepţia fazei din minutul 27, a arbitrat bine această partidă Dan Petrescu din Bucureşti.

Oţelul Galaţi: Călugăru - Băncilă, Bedreagă, G. Popescu, Tofan, Maleş, Tănase (min.60 Caşuba), Chebac (min.64 Ragea), Nedelcearu, Profir, Ion Viorel.

După etapa a 5-a, Oţelul urcă două poziţii în clasament, până pe locul 10, acumulând un total de 5 puncte, golaveraj 3-6.

Etapa viitoare, Oţelul se deplasa la poalele Tâmpei, pentru meciul în compania celor de la F.C. Braşov, dar despre acest joc în episodul următor…

Bibliografie: Viaţă Liberă, nr. 534, 24 septembrie 1991.

Divizia A, etapa a patra, se întâlnesc pe stadionul Ghencea, Steaua Bucureşti ocupanta locului şase (două victorii şi o înfrângere, patru puncte, golaveraj 4-2) şi Oţelul Galaţi locul opt (două victorii şi o înfrângere, patru puncte, golaveraj 2-3).

În datele ei esenţiale, partida se poate rezuma astfel: gălăţenii au stat la cutie tot meciul, singurii trimişi în recunoaştere în terenul advers au fost Ion Viorel şi Profir, în timp ce steliştii, după înfrângerea din etapa precedentă, în faţa celor de la A.S.A Târgu Mureş, scor 1-0, s-au năpustit spre poarta Oţelului cu… ochii închişi. A vegheat însă pentru ei, nevoie mare, stupefiind prin deciziile şi indeciziile lui, arbitrul sibian Aron Huzu. Acesta a gratulat echipa de la malul Dunării încă din minutul 1, cu un cartonaş galben pe care l-a văzut Budacă, pentru ca, ceva mai târziu, Anghelinei să primească şi el acelaşi cartonaş (după avertismentele primite în acest meci, cei doi vor fi suspendaţi etapa următoare când Oţelul întâlnea pe F.C. Argeş), în total Huzu a “îngălbenind” 5 gălăţeni şi 4 stelişti. Steaua a atacat pe flancuri acolo unde Bedreagă şi Tofan erau cât pe ce să-l facă pe antrenor să moară de inimă. Că să-l salveze, arbitrul partidei, a considerat că e mai bine ca antrenorul gălăţenilor, Ion Moldovan, să urmărească meciul din tribună.

În minutul 15, Ungureanu a şutat puternic, dar s-a opus bara porţii lui Călugăru. Asaltul steliştilor se transformă în asediu, dar golul soseşte abia în minutul 30: Minea II se infiltrează printre apărătorii Oţelului şi şutează din careu fără nici o speranţa pentru Călugăru, 1-0. Până la pauză nu se mai întâmplă nimic deosebit, astfel că, după primele 45 de minute, bucurestenii intră la cabine cu un gol avantaj.

După pauză, jucătorii Oţelului ies mai decişi la joc şi partida devine mai animată. Soarta meciului avea să fie decisă însă în minutul 51: Ion Viorel se desprinde, datorită vitezei sale superioare, de adversarul direct, intră în careu şi şutează din apropiere, portarul Stângaciu respinge mingea până la Profir, care înainte să şuteze, este faultat de unul din fundaşii bucureşteni. Stupoare, arbitrul nu dictează nimic şi faza se stinge. Steaua pleacă la atac imediat, un jucător stelist cade uşor în careul gălăţean, la un contact cu un fotbalist de la Oţelul şi Huzu dictează penalty, care este transformat de Ilie Stan, 2-0.

Până la final, Oţelul mai are două ocazii prin Maleş şi Tănase, cel din urmă ratând golul de onoare în minutul 86, când a trimis spre poartă un şut “telefonat” care a fost reţinut de portarul Stângaciu.

Oţelul: Călugăru. Bedreagă, Anghelinei, Budacă, Tofan, Maleş, Nedelcearu, Tănase, Chebac (46 Băncilă), Ion Viorel, Profir (67 Caşuba).

După etapa a patra, Oţelul coboară patru poziţii, până pe locul 12, având 4 puncte, două victorii, două înfrângeri, golaveraj 2-5. La Galaţi, etapa următoare sosea F.C. Argeş, despre acest meci, în episodul viitor.

Bibliografie: Viaţă Liberă, nr. 525, 13 septembrie 1991.

A treia etapă a sezonului 1991-1992, la Galaţi sosea campioana, Universitatea Craiova, condusă de pe margine de Sorin Cârţu, aflată în acel moment pe poziţia a şasea în clasament cu 3 puncte.

20 000 de spectatori se aflau în tribunele stadionului Dunărea la ora începerii partidei dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Craiova. Jocul debutează furtunos cu o ocazie uriaşă ratată de Chebac chiar în minutul 2 al meciului. Peste 10 minute acelaşi Chebac, şutează năpraznic, de la 17 metri, dar balonul loveşte bara. Oltenii îşi revin repede şi sunt la un pas de gol însă fundaşul Mănăilă şutează alături. Se joacă alert, iar fazele de gol se succed la fiecare poartă. După ce în minutul 22 apărarea craioveană respinge un şut al lui Profir, 6 minute mai târziu, Olaru s-a aflat la câţiva metri de Călugăru, însă jucătorul formaţiei Universitatea Craiova a şutat slab şi portarul nostru a reuşit să reţină balonul. Jocul se mai linişteşte şi până la pauză nu se mai întâmplă nimic deosebit la cele două porţi. Echipele intră la cabine, după 45 de minute scorul este alb: 0-0.

Pentru că foarte mulţi dintre noi, suporterii, cunoaştem doar marile victorii ale echipei, cu toate că Oţelul a mai avut destule partide câştigate, cât şi pierdute, care merită cunoscute, este de datoria noastră să le scoatem la lumină ca fanii să afle şi aceste amanunte pe care cei de la club nu ştiu încă să le valorifice, lăsând de multe ori impresia, falsă de altfel, a unei echipe fără tradiţie în fotbalul românesc, cu toate că încă din 1964 (poate chiar şi mai devreme) echipa noastră încântă şi dezamăgeşte în acelaşi timp, dând astfel altora ocazia să se fălească cu echipe de gen Unirea Urziceni sau FC Vaslui care n-au nici măcar meciuri în Liga I câte amicale a avut în tot acest timp Oţelul Galaţi.

După euforia redebutului în prima divizie şi a primei victorii în noul sezon, iată că a sosit şi primul dus rece, ce va fi administrat băieţilor noştri tocmai în celalat capăt al ţării şi anume la Timişoara. 

O partidă dificilă pentru o nou promovată, Oţelul, mai cu seamă că timişorenii evoluau în faţa propriilor suporteri pentru prima data în acel sezon şi veneau după un succes în deplasare în faţa celor de la A.S.A Târgu Mureş, scor final 1-2 pentru Poli.   

Pentru că foarte mulţi dintre noi, suporterii, cunoaştem doar marile victorii ale echipei, cu toate că Oţelul a mai avut destule partide câştigate, cât şi pierdute, care merită cunoscute, este de datoria noastră să le scoatem la lumină ca fanii să afle şi aceste amanunte pe care cei de la club nu ştiu încă să le valorifice, lăsând de multe ori impresia, falsă de altfel, a unei echipe fără tradiţie în fotbalul românesc, cu toate că încă din 1964 (poate chiar şi mai deverme) echipa noastră încântă şi dezamăgeşte în acelaşi timp, dând astfel altora ocazia să se fălească cu echipe de gen Unirea Urziceni sau FC Vaslui care n-au nici măcar meciuri în Liga I câte amicale a avut în tot acest timp Oţelul Galaţi.

Începând cu acest articol vom rememora parcursul Oţelului din anul competiţional 1991, an de când Oţelul n-a mai părăsit prima divizie a României, cu toţii fiind conştienţi doar de sincopa 2003 în care echipa noastră a fost şi „ajutată” de unele persoane „bineintenţionate” să retrogradeze. Vom rememora marile victorii, succesele „oţelarilor” care au făcut cinste Galaţiului, însă şi eşecurile pentru că şi ele la fel ca şi victoriile fac parte din viaţa unei echipe, asta din moment ce nu a existat, nu există şi nu va exista cât de curând formaţie care să aibă numai victorii. Chiar şi aşa aceste înfrângeri au avut darul de a-i apropia pe jucători, spre a forma acea fantastică echipă care ne-a adus două calificări consecutive în Cupa UEFA.

Astfel, în august 1991, tinerii „oţelari”, majoritatea debutanţi în Divizia A, deoarece în echipă rămăseseră foarte puţini dintre jucătorii care au îngenuncheat marele Juventus, dădeau piept, pe un stadion „Dunărea” umplut într-un număr destul de ridicat, cu cei de la Farul Constanţa, echipa lui Petre Grigoraş, la acea oră doar jucător, însă şi împotriva fostului antrenor care a clădit încă din 1984 redutabila echipă a anilor ’80, acesta venind acum la Galaţi din postură de adversar. Iată cum s-a scris această pagină a istoriei noastre...